‹ Înapoi: Spectacole

TRAVIATA - Închiderea stagiunii de Operă, Operetă şi Balet 2012 - 2013

TRAVIATA - Închiderea stagiunii de Operă, Operetă şi Balet 2012 - 2013

Operă de G. Verdi

Sâmbătă, 29 Iunie 2013, Sala Operei, ora 18.30

Dirijor: ILARION IONESCU-GALAŢI
Regia: DUMITRU TĂBĂCARU
Scenografia: RODICA GARŞTEA
Coregrafia: NERMINA DAMIAN


TRAVIATA, spectacol extraordinar pe orice scenă a lumii, titlul ales să deschidă şi să închidă fiecare stagiune la Opera din Braşov, aminteşte spectataorilor că a sosit vacanţa de vară.
După grandiosul spectacol TOSCA - opera lui Puccini, care, două seri la rând a ridicat sala Operei în picioare, cu îndelungate şi calde aplauze, „Traviata” vine parcă să crească dorul de operă al spectatorilor.
Melodramă în patru acte, pe un libret de Francesco Maria Piave, premiera în martie 1853, „Traviata” are mereu ceva de spus, cum afirma însuşi Verdi prin alesele-i cuvinte: „Traviata nu şi-a spus încă ultimul cuvânt”.
Inspirată de un roman celebru al epocii - „Dama cu Camelii” de Al. Dumas – fiul, opera încheie a doua perioadă de creaţie a compozitorului, aşa-zisa „trilogie verdiană” (Rigoletto, Trubadurul şi Traviata) cu un impresionant studiu psihologic, transpus atât de emoţionant în muzică. Portretul eroinei principale, originalitatea soluţiilor expresive, maxima economie a mijloacelor, eficienţa fiecărei scene precum şi maturizarea stilului romantic al compozitorului, fac din această capodoperă, una dintre cele mai celebre creaţii ale teatrului liric.
Aşadar. cu respectabila vârstă de 160 de ani (100 mai mulţi decât vârsta Operei Braşov), TRAVIATA impresionează la fel publicul de astăzi, demonstrând, dacă mai era nevoie, victoria muzicii dar şi ideea iubirii rămase mereu nemuritoare .
Muzică, dans, baroni şi viconţi, saloane, curtezane... aspecte din viaţa pariziană de la mijlocul secolului XIX – „desenează” decorul „Traviatei”. Violetta, curtezana, este atrasă de tânărul Alfredo Germont care pare îndrăgostit de ea. Relaţia dintre cei doi devine repede o adevărată pasiune. Violeta, extrem de bolnavă, simte nevoia unei certitudini posibile – iubirea – şi îşi vinde averea, preferând viaţa în doi, retraşi la ţară. Cedează însă rugăminţilor tatălui lui Alfredo şi îl părăseşte cu adâncă tristeşe pe tânăr spre a salva onoarea familiei. Singură, săracă şi bolnavă, Violetta îşi trăieşte ultimele clipe. Bătrânul Germont, înduioşat de destinul ei, încearcă să îndrepte lucrurile, întorcându-l pe Alfredo la casa iubitei sale. Violetta moare, dar moare fericită de a se şti iertată de cel pe care l-a iubit până la ultima ei suflare.
Sâmbătă, 29 Iunie, vor da glas acestei poveşti de iubire:

Valentina Mărgăraş, Asineta Răducan, Rodica Iuga, Mihai Irimia, Fulop Martin (Opera Naţională Cluj), Claudiu Bugnar, Marian Reşte, Dan Ionescu, Irinel Felea, Paul Tomescu, Nicolae Zaharia (debut)

Solişti balet: Ramona Mezei, Dorin Mirea

CORUL, ORCHESTRA şi BALETUL OPEREI BRAŞOV

Text prezentare: Cornelia Petre


   Preţ bilete: 30 lei; 15 lei

Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Marţi – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului.

 

Scris marţi, 25 iunie 2013

Calendar spectacole şi evenimente

loading calendar

Anunţuri

Magazia de închirieri costume este închisă luni, august 22 2016

Planul salii joi, noiembrie 12 2009

Vezi toate anunţurile

Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov