‹ Înapoi: Spectacole

Cea mai cântată operă din lume, CARMEN, pe scena Operei Braşov

Cea mai cântată operă din lume, CARMEN, pe scena Operei Braşov

Operă de G. Bizet

Vineri, 5 octombrie 2012, ora 18.30, Sala Operei

Dirijor: TRAIAN ICHIM
Regia: CRISTIAN MIHĂILESCU

Având premiera la Paris în martie 1875 – „Carmen”, preferata melomanilor şi, de asemenea, cea mai cântată operă în lume, a fost un eşec total pentru George Bizet. Poate tocmai această dezamăgire avea să-i aducă moartea, trei luni mai târziu, fără să poată bănui că ultima sa creaţie, nu numai că avea să reziste timpului, dar va fi şi cea mai apreciată.
Puţini cunosc poate că „Habanera” din opera „Carmen”, i-a fost inspirată lui George Bizet, aproape notă cu notă, de una din melodiile lui Yradier, publicată într-o colecţie de cântece la mijlocul secolului trecut, la Buenos Aires. Sebastian Yradier s-a stins în 1865, fără să bănuiască nici el răspândirea universală a cântecului său. Ritmul de habaneră este, de fapt, ritmul care a dat naştere unuia dintre cele mai populare dansuri ale timpurilor noastre: tangoul.

Dragoste, răzbunare şi disperare, arii celebre, coruri tulburătoare, conflicte dramatice de neuitat, costume extraordinare, machiaj de înaltă clasă, decoruri ce amintesc o Spanie romantică a secolului XIX, sunt înscrise pe invitaţia la OPERA în acest prim week-end de Octombrie 2012.
Distribuţia: Carmen, interpretată de mezzosoprana Operei Braşov, Gabriela Hazarian, alături de: Valentina Mărgăraş (rol Micaela), Cosmin Marcovici (invitat de la Opera Naţională Iaşi - rol Don Jose), Valentin Marele (toreadorul Escamillo), Lăcrămioara Schuller, Cristina Roşu, Marian Reşte (debut), Valentin Vasopol, Paul Tomescu (debut), Cristian Fieraru.

ORCHESTRA, CORUL şi BALETUL OPEREI BRAŞOV

                                                                                                                              Prezentare: Cornelia Petre

   Preţ bilete: 20 lei; 10 lei

Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380.
Program: Marţi – Vineri 10 – 17

Scris luni, 1 octombrie 2012

Calendar spectacole şi evenimente

loading calendar

Anunţuri

Anunț concursuri septembrie 2018 joi, iulie 12 2018

Magazia de închirieri costume este închisă luni, august 22 2016

Planul salii joi, noiembrie 12 2009

Vezi toate anunţurile

Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov