‹ Înapoi: Spectacole

„Rigoletto” - Tragedia din spatele comicului

„Rigoletto” - Tragedia din spatele comicului

Opera Braşov prezintă sâmbătă, 6 mai 2017, de la ora 18.30, în Sala Operei, spectacolul cu opera „Rigoletto” de Giuseppe Verdi, pe un libret de Francesco Maria Piave, având la bază melodrama „Le roi s’amuse” de Victor Hugo. Premiera lucrării a avut loc la 11 martie 1851, la Teatrul „La Fenice” din Veneţia, bucurându-se de un succes extraordinar chiar de la prima reprezentaţie. Celebra arie „La donna è mobile” a fost cântată, în acea seară, de patru ori, la cererea publicului!
„Rigoletto”, alături de „Il Trovatore” şi „Traviata”, face parte dintr-o trilogie pe care Verdi a compus-o într-o perioadă extrem de scurtă – doi ani (1851 – 1853) – dacă stăm să ne gândim la monumentalismul acestor opere. Muzica lui Verdi, străbătută de un romantism pur, este de un rafinament aparte, iar compozitorul a reuşit să empatizeze deplin cu personajele pe care le-a creat.
Acţiunea operei se desfăşoară la Mantova (Italia), în secolul al XVI-lea. „«Rigoletto» se concentrează în jurul unui personaj care stă sub semnul măştii, al atrocităţii şi al tragediei. Bufonul ducelui de Mantua, Rigoletto, îşi ajută stăpânul afemeiat să îşi umilească supuşii prin seducerea soţiilor lor. Bufonul care râde de nenorocirile celor din jur devine în cele din urmă victima uneltirilor lipsite de scrupule”, explică dirijorul Tiberiu Soare în volumul său „Pentru ce mergem la Operă?”, cel care se va afla sâmbătă seara la pupitrul Orchestrei Operei Braşov. „Blestemul este lait-motivul, atât din punct de vedere al libretului, cât şi din punct de vedere tematic, muzical, cu el începe şi se termină opera”, dezvăluie maestrul.
Din distribuţia spectacolului de sâmbătă fac parte artiştii: Fülop Marton (Opera Națională Română Cluj-Napoca) - Rigoletto, Nicoleta Chirilă - Gilda, Liviu Iftene – Ducele de Mantua, Dan Popescu - Sparafucile, Carmen Topciu – Maddalena, Cristina Roșu - Giovanna, Ștefan Schuller – Contele de Monterone, Marian Rește – Contele Ceprano, Claudiu Bugnar (debut) - Borsa, Nicolae Zaharia – Marullo, Anca Manea – Contesa Ceprano, Mariana Lazăr – Pajul. Aşa cum aminteam, dirijorul Orchestrei Operei Braşov va fi maestrul Tiberiu Soare de la Opera Naţională Bucureşti. Regia spectacolului îi aparţine lui Carmen Dobrescu. Scenografia: Horia Popescu. Coregrafia: Nermina Damian. Dirijor cor: Leonard Boga. Îşi dau concursul Corul, Baletul şi Orchestra Operei Braşov.

   Preţ bilete: 30 lei; 20 lei

Biletele se vând la sediul Operei, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380. Program: Luni - Vineri 10 - 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Scris luni, 1 mai 2017

Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov