‹ Înapoi: Anunţuri

12.000 de lei, donați de Opera Brașov pentru Spitalul de Boli Infecțioase Brașov

Campania amplă demarată în aceste zile de Opera Brașov, împreună cu Asociația „Zi de Bine”, de strângere de fonduri pentru Spitalul de Boli Infecțioase Brașov și, totodată, de mobilizare a posibililor donatori prin mesajul lansat în videoclipul realizat de artiștii noștri: https://youtu.be/UOcuW9g9lsg a ajuns la momentul adevărului. Astfel, în această dimineață, în contul Asociației „Zi de Bine”, condusă de Melania Medeleanu, binecunoscută figură publică și implicată în numeroase acțiuni de întrajutorare, în numele Operei Brașov a fost virată suma de 12.098 lei, bani provenind de la angajații instituției (fie ei artiști, personal tehnic sau administrativ), dar și de la persoane particulare care susțin activitatea noastră.
Donațiile au putut fi făcute și se mai pot face în continuare în conturile Asociației „Zi de Bine”, cu mențiunea „Pentru Spitalul de Boli Infecțioase Brașov”: RON - UNICREDIT RO61BACX0000002013736000 sau BCR RO56RNCB0092166359160001; EUR - RO34BACX0000002013736001; USD - RO07BACX0000002013736002. Medicii și asistenții care luptă pentru sănătatea tuturor în prima linie a epidemiei cu Coronavirus au nevoie de sprijinul nostru: „Oamenii care ne apără au nevoie de apărare. Peste 150 de cadre medicale din țară au fost infectate până acum. Fiecare om care donează ne ajută să facem #scutpentruspitale. Mulțumim mult Operei Brașov pentru implicare!”, transmit reprezentanții Asociației „Zi de Bine”.
Opera Brașov mulțumește, pe această cale, tuturor celor implicați în această campanie, pentru dăruire, susținere, talent, efort și, nu în ultimul rând, pentru donațiile ce pot aduce speranța unui viitor mai sigur!

Scris vineri, 27 martie 2020

Calendar spectacole şi evenimente

loading calendar

Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov