‹ Înapoi: Solişti

PETCU-CATRINA Maria - soprană

PETCU-CATRINA Maria - soprană

MARIA PETCU–CATRINA – soprană, s-a născut în Horezu, jud. Vâlcea.
Formarea sa artistică începe alături de corala EUPHONIA (ulterior Corala Academică a Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Rm. Vâlcea), alături de care concertează din anul 1993 pană în prezent.
Urmează cursurile UNIVERSITĂŢII NAŢIONALE de MUZICĂ din Bucureşti secţia CANTO (1997 - 2002) la clasa prof. Iulian Băiaşu şi lied-oratoriu la clasa prof. Pompeiu Hărăşteanu.
În 2003 obţine Premiul I la prima ediţie a Festivalului-Concurs Naţional al Liedului Românesc de la Braşov.
Tot în 2003 devine solistă a OPEREI BRAŞOV, sub conducerea regizorului Cristian Mihăilescu, unde este solistă şi în prezent.
Participă la audiţii şi concursuri naţionale şi internaţionale: Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto „George Enescu” – Bucureşti - 2001, Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclee” – Brăila -1999, 2001, 2003 - finalistă, Concursul Internaţional de Canto-Marmande – Franţa - 2005, Audiţia Les Jeunes Voix – Colmar –F ranţa şi Anvers – Belgia - 2002, Concursul Internaţional de Canto „Joseph Schmidt” – Suceava – 2008 - finalistă.
Participă la cursurile de măiestrie artistică acordate de Leontina Văduva la Tescani (2016), Deva (2014) şi Galaţi (2013), de Mariana Nicolesco la Brăila (1999 - 2007), se specializează în muzica franceză cu Alain Nonat (2005, 2006) - la Opera Braşov şi în tehnică vocală cu Toma Popescu (2007) la Viena.

Susţine recitaluri, concerte şi spectacole de operă şi operetă pe multe scene din ţară şi din strainatate, printre care: Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Rm.Vâlcea, Ateneul Român, Sala Dalles, Muzeul Cotroceni, Muzeul „George Enescu”(Bucureşti şi Sinaia), Filarmonica şi Opera din Braşov, Muzeul de Artă şi Muzeul „Casa Mureşenilor” şi Sala „Reduta” a Centrului Cultural, Biserica Neagră din Braşov, Biserica Evanghelică din Râşnov, Centrul de Cultură Arcuş, Teatrul Liric „Elena Teodorini” din Craiova, Teatrul Liric „Maria Filotti” din Brăila, Teatrul Liric „Nae Leonard” din Galaţi, Catedrala „L’Abbaye de la Cambre” şi Sala „Palais des Beaux Arts” din Bruxelles ş.a.

Repertoriul VOCAL SIMFONIC cuprinde lucrări din creaţia compozitorilor: J. Haydn, G.Fr. Handel, Al. Scarlatti, G.B. Pergolesi (Stabat Mater), W.A. Mozart (Requiem), G. Faure (Requiem), A. Dvorak (Te Deum Laudamus) - primă audiţie, A. Vivaldi (Gloria - sopran II), L.v. Beethoven (Simfonia a-IX-a - în studiu), S. Barber (Cantata Knoxville Summer of 1915), C.Orff (Carmina Buranna - în studiu), Fr. Hubic (Prohodul Domnului).

Repertoriul de LIED cuprinde lucrări din creaţia UNIVERSALĂ a compozitorilor: H. Wolf, Ed. Grieg, H. Duparc, A. Dvorak, Fr. Schubert, J. Brahms, Fr. Liszt, Fr. Poulenc, Cl. Debussy (ciclu pe versuri de P. Bourget), H. Berlioz (Les nuits d’ete), S. Barber şi din creaţia ROMANEASCĂ: T. Brediceanu (Culegere de cântece şi de colinde), E. Montia (Culegere de colinde), N. Bretan, G. Stephănescu, I. Mureşianu, P. Richter, M. Jora, Th. Rogalski, Ed. Caudella, C. Silvestri, I. Perlea, G. Enescu, C. Porumbescu, P. Bentoiu, D. Dediu (Wolfiana), C.P. Basacopol (Din Psalmii lui David, op.84), F.Donceanu (Cântând cu Ienăchiţă Văcărescu şi Imagini pe versuri de M. Eminescu), Liana Alexandra (Două Poeme pe versuri de Eugene van
Itterbeek), S. Nichifor, A. Szilagy.

Repertoriul de OPERĂ, OPERETĂ, MUSICAL şi SPECTACOLE de COPII:

W.A. Mozart - Flautul fermecat - Pamina

J. Offenbach - Povestirile lui Hoffmann - Antonia
G. Bizet - Pescuitorii de perle - Leila
-//- - Carmen - Micaela
G. Donizetti - Lucia di Lammermoor - Lucia
-//- - Elixirul dragostei - Adina - în studiu
G. Verdi - Rigoletto - Gilda
-//- - Trubadurul - Ines
-//- - La Traviata - Violetta - în studiu
G. Puccini - La Rondine - Magda de Civry
-//- - Il Tabaro - rolul unei îndrăgostite
-//- - Suor Angelica - Suor Genoviefa
J. Strauss - Sânge vienez -Franzi Cagliari
K. Zeller - Vânzătorul de păsări - Prinţesa
E. Humperdinck- Hansel şi Gretel - Piticul şi Zâna
Fl. Comişel - Fata moşului cea cuminte - Zâna Albă
M. Ţeicu - Micuţa Dorothy - Zâna Albă
M. Ţeicu - Gulliver în Ţara Piticilor - Prinţesa Iasomy

Colaborează cu dirijorii: Jozsef Horvath, Daisuke Soga, Leonard Boga, Giuseppe Carannante, Ciprian Teodoraşcu, Incze Gergely Katalin, Eugen Dan Dragoi, C-tin Petrovici, Mihail Stefanescu, Ovidiu-Dan Chirilă, Traian Ichim, Dorel Munteanu, Mihail Gorbonov, Jean Marie-Juan, Giuseppe Camerlingo, Sorin Oancea, Steffen Schlandt, Marco Balderi, Jan Steenbruge, Philippe Lambert, Philippe Gerard şi pianiştii: Inna Oncescu, Alexandru Petrovici, Silvia Totan, Cristian Weis, Ovidiu Mezei, Sena Ducariu, Simona Patriche, Carolina Goshman, Raluca Gheorghiu, Ilia Semionov, Crimhilda Cristescu, Iulia Olteanu, Ana-Maria Negrea, Cezara Petrescu, Petruţa Măniuţ, Liliana Iacobescu, Gonul Abdula, Ana Szilagy, Carmen Elena Rotaru, Mary Gow şi organistul Paul Cristian.
Din 2004 pană în 2011 a fost profesor asociat la disciplinele lied-oratoriu şi canto în cadrul Facultăţii de Muzică – Universitatea „Transilvania” Braşov.
În anul 2010 înregistrează CD-ul «Voci de primăvară» alături de Orchestra şi Corul Operei din Braşov, sub bagheta dirijorului Traian Ichim.
În anul 2011 absolvă cursurile SCENART organizate de T.N.O. „Ion Dacian” din Bucureşti în colaborare cu Teatrul Alla Scala din Milano cu diploma „Secretar Artistic”.
Are o îndelungată colaborare cu mezzosoprana Claudia Codreanu şi pianista Inna Oncescu şi, de asemenea, din 2013 colaborează cu chitarisul Corneliu George Voicescu, susţinând recitaluri şi concerte pe scenele din ţară.
În anii 2005, 2007, 2009, 2013, 2014 a întreprins turnee artistice ca solistă alături de Opera Braşov, Teatrul Liric din Galaţi, Orchestra Simfonică din Bruxelles, pe scene din Austria, Germania, Elveţia, Franţa, Belgia.
Între pasiuni se numără desenul, creaţia de design interior şi vestimentar (între 1990 - 1992 a urmat şi a absolvit cu media maximă Colegiul de Desenatori-Designeri în Industria Lemnului din Rm.Vâlcea).
De asemenea, între anii 1993 -1997 s-a pregătit pentru o carieră juridică lucrând ca grefier la Judecătoria din Rm. Vâlcea.

E-mail:

Galerie de fotografii

Calendar spectacole şi evenimente

loading calendar

Anunţuri

Concertul din 8 iulie se amână! miercuri, iulie 5 2017

Anunț marţi, iunie 6 2017

Magazia de închirieri costume este închisă luni, august 22 2016

Planul salii joi, noiembrie 12 2009

TURUL VIRTUAL AL OPEREI BRASOV marţi, mai 19 2009

Vezi toate anunţurile

Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov Opera Brasov